Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Madrid, după un meci intens pierdut în faţa lui Coco Gauff, scor 6-4, 5-7, 1-6, la capătul a peste două ore de joc.
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Madrid, după un meci intens pierdut în faţa lui Coco Gauff, scor 6-4, 5-7, 1-6, la capătul a peste două ore de joc.
Fosta campioană la US Open Coco Gauff şi-a şters lacrimile din timpul meciului, după o serie de erori pe serviciu, şi a învins-o pe croata Donna Vekic cu 7-6(5) 6-2, calificându-se joi în turul trei al ultimului turneul de Grand Slam al anului, relatează Reuters.
Câţiva sportivi de marcă s-ar putea alătura mulţimii din Piaţa Sfântul Petru în zilele următoare pentru a urmări conclavul de alegere a unui nou papă. Având în vedere că Openul Italiei începe săptămâna aceasta, jucătoarele de tenis Coco Gauff şi Iga Swiatek au declarat că vor merge la Vatican dacă vor avea ocazia, notează AP.